Sala: B-0-11

Sala: B-0-12

Oana DODUN

Profesor

Titlul didactic și științific: Profesor univ. dr. ing. E-mail: oanad@tcm.tuiasi.ro, oanadodun@yahoo.com Curriculum Vitae Domenii de competență: Tehnologii electrofizice de prelucrare; Managementul calității; Prelucrarea statistică a datelor; Calcul numeric asistat de calculator; Managementul calității totale; Alte informatii: 28 lucrări publicate în reviste ISI (8) şi volume Proceedings ISI (20); 43 lucrări indexate în alte baze de […]

Destinație

Laboratorul este destinat atât activităţii didactice cât şi celei de cercetare.

Baza materială actuală

Ȋn laborator se găsesc echipamente şi dispozitive de generaţii diferite printre care:

  • maşină de prelucrat prin electroeroziune de tip Sodick AD3L, cu comandă numerică;

  • echipament de sudare cu ultrasunete (1000W, 35 kHz) pe sistem CNC ISEL, în trei axe;

  • echipament de prelucrare cu fascicul laser (sursa IPG Photonics – cap Precitec, 300W) pe sistem CNC Euromod;

  • echipament de tăiere cu plasmă ESAB, pe sistem CNC ISEL, în trei axe;

  • echipament de gravare cu laser CO2, model IE300, 30W;

  • echipament de prelucrat cu laser, 30W, realizat de Institutul de Fizică Atomică Bucureşti;

  • echipament de prelucrare cu ultrasunete realizat de Institutul de Fizică Tehnică Iaşi;

  • echipament de debitare cu plasmă Telwin.

Maşină de prelucrat prin electroeroziune de tip Sodick AD3L cu comandă numerică

Echipament de sudare cu ultrasunete pe sistem CNC ISEL, în trei axe

Echipament de prelucrare cu fascicul laser pe sistem CNC Euromod

Echipament de tăiere cu plasmă ESAB, pe sistem CNC ISEL, în trei axe

Echipament de gravare cu laser CO2, model IE300

Echipament de prelucrat cu laser

Tematica lucrărilor de laborator:

Activitatea didactică desfăşurată în acest laborator are ca principal scop formarea unor competenţe în domeniul tehnologiilor neconvenţionale aplicate în industria constructoare de maşini, cum ar fi tehnologiile electroerozive, chimice şi electrochimice, aplicaţiile industriale ale fasciculului laser, ale fasciculului de electroni, ale plasmei termice, ale ultrasunetelor etc.

Istoricul dezvoltării:

Înfiinţarea laboratorului își are rădăcinile in 1980, când s-a introdus disciplina de Tehnologii Neconvenționale, predată, la acea vreme, de şef lucr. dr. ing. Laurențiu Slătineanu. De-a lungul anilor, au lucrat în acest laborator următoarele cadre didactice: Laurenţiu Slătineanu, Radu Coman, Andrei Gongescu, Cristian Spânu, Mircea Ianişevschi, Iulian Warter, Gheorghe Nagîţ, Oana Dodun, Margareta Coteaţă şi Mihai Boca.
Deservirea echipamentelor a fost asigurată îndeosebi de către maiştrii Vlad Gorgan şi Adrian Bucovei.

Discipline care îşi desfăşoară activitatea în laborator:

Principalele discipline ale căror activităţi s-au derulat în cadrul laboratorului au fost cele de:

Îndrumare de lucrări de laborator folosite de-a lungul anilor:

1. Oprişor, M., Slătineanu, L. Tehnologii electrice speciale. Îndreptar. Institutul Politehnic Iaşi, 1989
2. Slătineanu, L., Oprişor, S., Tehnologii Neconvenţionale. Îndrumar de laborator. Institutul Politehnic Iaşi, 1990;
3. Dodun, O., Coteaţă, M., Slătineanu, L., Prelucrări neconvenţionale cu energii concentrate. Îndrumar de laborator. Iași: Editura Performantica, 2014;
4. Dodun, O., Slătineanu, L., Coteaţă, M. Prelucrări neconvenţionale cu scule materializate. Îndrumar de laborator. Chişinău: Editura Tehnică – Info, 2005.

Alte aspecte de interes

În 2007, colectivul laboratorului a organizat cea de-a 13-a ediție a Conferinței Internaționale de Tehnologii Neconvenționale, ICNcT2007.
Dotarea actuală a laboratorului nu ar fi fost posibilă fără derularea următoarelor proiecte de cercetare:

1. Proiect Capacităţi, PN II, Program Capacităţi, contract nr. 152/2007, Centru inter-regional de competenţe în procesarea cu procedee neconvenţionale a materialelor avansate, 2007- 2009;

2. Proiect IDEI, PN II, Program Resurse Umane, contract nr. 73/2007, cod ID_625, Modelare fenomenologică în cazul unor prelucrări cu particule accelerate, 2007-2010; 3. Proiect CEEX, modul 3, contract nr. 20/2006: “Dezvoltarea unei rețele de colaborare in domeniul tehnologiilor neconvenționale”;

4. Proiect CEEX, modul 1, contract nr. 243/08.09.2006, “Rețea națională de cercetare în domeniul ingineriei integrate a produselor şi proceselor, INPRO” (director de proiect: prof. dr. ing. George Drăghici, U.P. Timișoara, responsabil științific echipa UTI: L. Slătineanu).

5. Grant cercetare Contract nr. 27637/14.03.2005, cod CNCSIS 564, tema 55: Cercetări teoretice şi experimentale privind microfabricaţia prin metode neconvenţionale;

6. Grant cercetare CNCSIS – nr. 33479/ 17.07.2002: Cercetări privind extinderea posibilităţilor tehnologice ale maşinilor de prelucrat prin electroeroziune cu electrod masiv şi optimizarea unor procedee de prelucrare utilizabile pe asemenea maşini.

De la înfiinţarea laboratorului activităţile derulate au facilitat elaborarea şi brevetarea a peste 40 de soluţii constructive, precum şi dezvoltarea cercetărilor experimentale în cadrul a 13 teze de doctorat coordonate de prof. univ. dr. ing. Laurenţiu Slătineanu.
În prezent sunt în derulare cercetări aferente unui număr de 4 teze de doctorat.

Daca intampinati probleme legate de incarcarea corecta, functionarea optima sau alte detalii legate de serviciile de mentenanta si administrare ale paginii web curente va rugam sa apelati personalul specializat din departamentul tehnic al EXPRESII.RO utilizand una dintre modalitatile de contact puse la dispozitia dumeavoastra prin apelarea www.expresii.ro. Va multumim.