Destinație

Se urmăreşte transmiterea unor informaţii cu privire la cunoaşterea  aparaturii de cercetare în domeniul mecanic, a formării unor deprinderi de a realiza experimente cu aparatura din dotare, precum şi prelucrarea şi interpretarea corectă a datelor experimentale obţinute.

Baza materială actuală

Laboratorul este dotat cu 5 calculatoare, Spectrometre de frecvenţă, Captoare de forţă, de temperatură, captoare pentru măsurarea parametrilor mişcărilor vibratorii, captoare de deplasare, de viteză şi acceleraţii, Dispozitive de măsurat forţele şi momentele de răsucire, osciloscoape, tensiometre de curent continuu şi alternative, Dispozitiv de înregistrare magnetic, etc.

Tematica lucrărilor de laborator:

1. Determinarea ecuaţiilor de reprezentare a datelor experimentale pentru cazul şirurilor bidimensionale,

2. Prelucrarea şirurilor de date bidimensionale cu ajutorul calculatorului,

3. Prelucrarea şirurilor multidimensionale cu ajutorul calculatorului,

4. Măsurarea mărimilor mecanice utilizând traductoare electrotensometrice rezistive cu ajutorul tensometrului electronic,

5. Măsurarea forţelor cu ajutorul dinamometrelor electrice. Etalonarea unui dinamometru cu traductoare electrotensometrice rezistive folosind un dinamometru mecanic,

6. Determinarea forţelor de aşchiere la rectificarea plană utilizând dinamometre cu traductoare electrotensometrice rezistive.

Istoricul dezvoltării:

Laboratorul a fost dotat cu un spaţiu independent odată cu mutarea sediului catedrei pe actualul amplasament, când a fost dotat şi mobilier adecvat. Prin natura lucrărilor de laborator ce se desfășoară se apelează şi la maşini şi utilaje din alte laboratoare.

Discipline care îşi desfăşoară activitatea în laborator:

Laboratorul este destinat efectuării lucrărilor de laborator de la disciplinele Bazele cercetării experimentale şi Tehnica cercetării experimentale.

Îndrumare de lucrări de laborator folosite de-a lungul anilor:

1. Bazele cercetării experimentale. Îndrumar de laborator, 145 pagini, Creţu, Gh., Rotaprint, 1992, Iaşi

2. Metode de cercetare experimentală. Aplicaţii, Gheorghe Creţu, Gabriela Varvara, Vasile Merticaru, 157 pagini, Ed. Tehnica Info, Chişinău, 2000